Casual fine dining in Cartierul Evreiesc

De mult ne-am dorit să începem o serie gastronomică despre București în care vizităm restaurante, construită pe note sincere și experiențe plătite integral. Așadar…

Primul restaurant pe care-l catalogăm în Ghidul Restaurantelor din București este Noeme, pe care-l considerăm EXCEPȚIONAL.

Citește ediția și spune-ne dacă te interesează să mai testăm alte restaurante.

Nu mi-e deloc străin Cartierul Evreiesc, pe care obișnuiesc să-l iau vara la pas pentru a încerca să-mi imaginez, chiar și dacă puțin, cum era înainte de demolările perioadei comuniste. Astăzi, este doar o umbră a zonei vibrante din perioada interbelică. De aici și surpriza mea când ajung la destinație: o vilă istorică renovată, necunoscută.

Falnic, restaurantul Noeme veghează colțul străzilor Anton Pann și Parfumului. N-am mult timp să admir, că deja întârzii la rezervare, dar îmi pare deja rău că nu stăm pe terasă. Cu siguranță data viitoare.

Îmi trece puțin mâhnirea când intru fiindcă totul e atât de familiar. Parcă am mai fost aici, cu toate că sunt convins că nu e adevărat. Are căldura unui restaurant dintr-un hotel boutique.

Am impresia că aud neobișnuit de multă engleză în jurul meu. Nu-i de mirare, Noeme are 4.8 stele pe Tripadvisor și mai multe review-uri decât pe Google Maps, dar aproape niciun apropiat de-ai mei nu știa de loc. Sau de ce înseamnă „casual fine dining”.

Fiind printre ultimii la masă (lucru care, în apărarea mea, rareori se întâmplă), mă așez pe singurul loc disponibil. Am venit, în fine, să mănânc și nu m-am „pregătit” din timp. E prima mea întâlnire cu meniul, care este exact așa cum trebuie: scurt și la obiect.

Am acum răgaz să ridic capul și să mă uit în față la tablourile de pe perete. Ulterior a venit și Carmen Diaconu, cofondator și bucătar-șef, să ne vorbească despre ele. Toate decorurile sunt luate de acasă, din familie. Înțeleg acum de unde venea familiaritatea. Am nimerit bine scaunul.

Meniul sezonier are două piese-ancoră: rața și caracatița. Cu influențe franțuzești și românești, Carmen a construit un meniu mereu în mișcare. În funcție de perioada anului și producția locală, aromele evoluează ca să acomodeze ce e mai proaspăt.

Nu m-am putut abține, așadar, să nu comandăm din ambele. Multe mulțumiri lui Stéphane, care ne-a servit impecabil și ne-a ajutat să alegem un vin care să completeze perfect felurile. Înainte să întrebi… da, merită. Nu sunt multe locuri cu lista lor de vinuri și e păcat să pleci fără să încerci un pahar.

Sunt de ferma părere că pieptul de rață este etalonul perfect al măiestriei unei bucătării. Poate (sigur) pentru că îl mănânc des. Și Noeme n-a dezamăgit: sosul de vișine cu unt și vin roșu a fost coechipierul perfect al cărnii atât de fragede. M-am cufundat la un moment dat atât de mult în ele încât am scăpat din vedere piureul de cartofi care media gustul puternic al sosului. Dovleceii și căpșuna murată au fost o adiție plăcută.

Am negociat în prealabil să fur din altă farfurie. Cu entuziasm. Rândul caracatiței.

Nu aveam emoții pentru cum e gătită caracatița, dar am rămas impresionat de cât de fragedă a fost. Întâi fiartă lent într-un stoc început acum 7 ani și apoi rumenită pe grătar, caracatița nu-ți dă motive să n-o comanzi. Cartofii noi copți și kale crocant acompaniază excelent crema de fasole albă.

Aveam deja încredere deplină în toată bucătăria, așa că pentru desert am cerut o recomandare, iar coliva reinterpretată a fost răspunsul. Ne-am conformat imediat.

Arpacașul din interior a fost o surpriză în materie de consistență (și pentru că nu mai citisem în meniu). Gelul de rom și înghețata de ciocolată au fost foarte bune — puțin prea dulce pentru gustul meu însă. La întoarcere voi încerca Cheesecake Deconstruit.

La final, Carmen ni se alătură și mă bucur să facem cunoștință. Ne povestește despre meniu, loc, surorile ei Alice și Lăcrămioara, cu care deține restaurantul. Eu vreau să aflu mai multe despre „casual fine dining” și dacă nu e încă un buzzword.

Când au trecut de la Guxt, primul lor restaurant premiat cu o bonetă Gault et Millau în 2019, la Noeme, au ales eticheta de „fine dining” fiindcă se potrivea cu direcția culinară pe care și-o doreau. Nu le plăcea însă ideea de serviciu formal și rigid, de ținută obligatorie pentru clienți sau de reguli sofisticate la masă.

De aceea au vrut să se desprindă de fine dining-ul clasic și așa a apărut „fine dining-ul lor”: un loc frumos, gândit pentru oaspeți, în care să nu te simți nicio clipă nelalocul tău. Pe scurt, casual fine dining.

O cină cu trei feluri ajunge la vreo 250 de lei de persoană, înainte de vin. Prețurile plasează Noeme fix în categoria de casual fine dining. Unde câștigă cu brio puncte este la raportul calitate-preț: îl consider un loc în care trebuie să ajungi dacă ești fanul unui astfel de meniu. Sau și fără să fii, doar las-o pe Carmen să te surprindă.

Nu ai ce să cauți aici dacă te interesează spectacolul sau grandoarea. Ia-ți gândul. În schimb, te potrivești perfect dacă înțelegi importanța calității ingredientelor și a tehnicilor de gătit pentru un meniu bine pus la punct. E în același timp și o gură de aer proaspăt față de „fine dining-ul” practicat în București, care adesea dă greș.

Vrei să fii partenerul newsletter-ului? Lasă-ne un reply acestui mail și revenim imediat!

Dacă Bună Dimineața București ți se pare interesant, de ce nu îl recomanzi prietenilor?

Mulțumesc că ai citit până aici! 👋 Pe curând!