E 16 iunie 1935, iar în Gara Obor ajunge un tren de marfă cu șaptesprezece vagoane. În ele stau 1.443 de lăzi cu acte, cărți, tablouri și obiecte bisericești, trimise înapoi în țară de guvernul sovietic.

Gara a fost inaugurată la 1 februarie 1903, pe un teren aflat atunci la marginea orașului. Locul a fost ales cu grijă, aproape de târgul Obor și de cartierele unde locuiau bucureștenii.

Cine a proiectat-o rămâne o întrebare deschisă. Unele surse îl indică pe Petre Antonescu, altele pe Constantin Giogolea, arhitect la serviciul de lucrări noi al CFR, ajutat de antrepriza inginerului Moscovici. Altele spun că autorul a rămas necunoscut.

În trecut, din Obor porneau linii care o legau de alte gări ale orașului. O cale ferată trecea prin Colentina și Tei până la Gara Băneasa, iar alta traversa șoseaua Pantelimon și ajungea la Titan Sud, gară care există și astăzi.

Povestea palpitantă începe în iarna lui 1916, când trupele germane înaintau spre București. Capitala fusese mutată la Iași și se hotărâse să fie puse la adăpost valorile Băncii Naționale.

Casetele cu aur au plecat spre Moscova, urmate în 1917 de un al doilea transport, iar odată cu ele a ajuns acolo și tezaurul, trimis departe de război. După această tensiune, reprezentantul României la Moscova, Edmond Ciuntu, a semnat în 1935 protocolul prin care urmau să se întoarcă 1.443 de lăzi și baloturi.

Pe 16 iunie, trenul cu cele 17 vagoane de marfă a oprit în Gara Obor, iar între 19 și 27 iunie o comisie a deschis lăzile chiar acolo, le-a triat și le-a împărțit pe destinatari.

Astăzi gara deservește și călători, și marfă, cu trenuri spre Fetești, Ciulnița, Slobozia și Constanța. Pentru că are puțină aglomerație, a ajuns un platou de filmare destul de căutat.

Este monument istoric, iar clădirea și-a păstrat în mare parte forma de la început, chiar dacă tâmplăria a fost înlocuită cu termopan și structura metalică a fost revopsită. Dacă te prinde ploaia pe lângă Obor, ai unde sta și vedea arhitectură frumoasă.

S-a născut pe 10 octombrie 1967, la Alba Iulia, și a crescut la Târgoviște, orașul natal al părinților ei. Pe numele întreg se numea Adriana Laurenția Stoica.

A debutat în 1987, la festivalul de la Amara, unde a luat locul doi. Trei ani mai târziu a câștigat Premiul I la Mamaia cu piesa „Dă, Doamne, cântec”, iar Radio România a numit-o cel mai bun debut muzical al anului.

Au urmat patru albume: „Un actor grăbit” în 1992, „Focul” în 1994, „Nici o stea” în 1997 și „S-a schimbat” în 2005. Pentru „Nici o stea” a primit premiul discografic la Cerbul de Aur.

În 1993 a pus bazele trupei Laura Stoica Band, cu muzicieni care cântau blues, jazz, pop și rock. Între 1990 și 2005 a susținut peste 700 de concerte și spectacole, în țară și în străinătate, și a apărut în peste 650 de emisiuni de televiziune.

A susținut și cauze sociale, în special sprijinul pentru copiii cu dizabilități sau afectați de HIV.

Pe 2 martie 2006 a anunțat că va deveni mamă. Pe 9 martie 2006, ea și Cristian Mărgescu au murit într-un accident de mașină, în drum spre casă după un concert la Urziceni. Laura Stoica avea 38 de ani.

A fost înmormântată lângă logodnicul ei, la Cimitirul Bellu, pe Aleea Artiștilor, și a primit post-mortem titlul de cetățean de onoare al Târgoviștei.

Sâmbătă, 10 octombrie, ar fi împlinit 59 de ani, iar vocea ei rămâne printre cele mai iubite din pop-rockul de la noi.

Vrei să fii partenerul newsletter-ului? Lasă-ne un reply acestui mail și revenim imediat!

Dacă Bună Dimineața București ți se pare interesant, de ce nu îl recomanzi prietenilor?

Mulțumesc că ai citit până aici! 👋 Pe curând!