Regimul comunist a demolat aproape tot ce semăna cu vechiul târg negustoresc. Acesta a scăpat, aproape din întâmplare.

Vocea care aducea Occidentul în casele românilor: Cornel Chiriac.

Facultatea de Medicină intră în șantier (iar)

Săptămâna asta ne-am găsit pe strada Lipscani, chiar în dreptul unui pasaj îngust. Dacă intri pe el, ajungi într-o curte pavată, cu două rânduri de prăvălii vechi și o boltă de peste o sută nouăzeci de ani deasupra capului. E un loc care te face să te întrebi cum a rezistat acolo, în mijlocul unui oraș care s-a demolat și refăcut de atâtea ori. 

Hanul cu Tei a fost ridicat în 1833 de doi negustori, Anastasie Hagi Gheorghe Polizu și Ștefan Popovici, pe locul unor prăvălii mai vechi de pe Lipscani. Numele vine de la câțiva tei care umbreau curtea pe atunci, iar deasupra intrării dinspre Blănari se mai văd și azi inițialele celor doi ctitori, săpate în piatră. Hanul avea douăzeci și opt de prăvălii așezate pe pivnițe adânci cu bolți, iar între ele o ulicioară pavată cu piatră de râu pe care negustorii își aduceau marfa cu căruța. 

Locul ăsta a fost mereu norocos, într-un fel greu de explicat. Marele incendiu care a mistuit o bună parte din centrul vechi l-a ocolit aproape complet, iar majoritatea hanurilor vecine (Gabroveni, Zlătari, Șerban Vodă) au dispărut rând pe rând, demolate sau lăsate să cadă. Hanul cu Tei a rămas în picioare, a găzduit bancheri și negustori de blănuri siberiene, mai târziu ateliere de croitorie, iar prin anii '70 arhitectul Francisc Joja s-a ocupat de restaurarea lui.

Curtea are o formă alungită, de tip spaniol cum spun cei care s-au ocupat de restaurarea ei, cu cele două rânduri de prăvălii față în față și cu porțile grele de fier la fiecare capăt. Pe vremuri, porțile astea se închideau seara iar tot ce se afla înăuntru, marfă, negustori, bani, rămânea păzit până dimineața. E ușor de imaginat cum arăta locul atunci: cucoane care veneau după stofe aduse tocmai de la Paris sau Viena și negustori care își țineau argintăria în pivnițele boltite de sub prăvălii.

Multe dintre aceste bolți s-au păstrat exact așa cum erau, iar dacă te uiți cu atenție la tavanele prăvăliilor de la parter, tot bolți găsești, semn că cei care au construit hanul au avut grijă să facă totul temeinic - nu doar frumos.

Hanul a avut și o parte mai puțin luminoasă din istoria lui prin anii de după cel de-al Doilea Război Mondial, când a devenit unul dintre punctele fierbinți ale pieței negre din centrul Bucureștiului. Poliția Capitalei a organizat mai multe razii acolo, în 1945, iar traficanții prinși erau duși cu duiumul, doar ca după câteva zile activitatea să reînceapă, la fel de vie ca înainte, în același loc și cu aceleași mărfuri. E un episod care nu apare în materialele turistice despre han, dar care spune ceva despre cât de rezistentă a fost vocația comercială a locului acesta.

Astăzi găzduiește cea mai mare galerie de artă și antichități din țară, cu saloane care poartă nume ca Ludovic al XV-lea sau Rococo, plus o casă de licitații și câteva magazine mici cu obiecte vechi. Poți intra oricând, fără bilet, doar treci prin gang și te trezești într-o curte care nu s-a schimbat prea mult de la 1833 încoace.

Merită un ocol de zece minute data viitoare când treci prin zonă, mai ales dacă ești obișnuit să treci pe lângă fără să știi ce ascunde poarta de fier.

Continuăm seria de personalități pe care le știm mai mult din auzite decât din poveste completă, cu un nume care merită mult mai mult spațiu decât îi acordăm de obicei: Cornel Chiriac.

A pornit în 1967, la Radio România, cu o emisiune numită Metronom, alături de Geo Limbășanu. Aducea în casele românilor cele mai noi piese din rock, jazz și pop occidental, într-o perioadă în care lucrul ăsta nu era deloc un gest neutru. A susținut trupe românești, în special Phoenix, și a scris practic toată arhiva muzicală a radioului național din anii aceia. Emisiunea a fost scoasă de pe post în 1968, după ce a difuzat un cântec al trupei Beatles la scurt timp de la invazia sovietică din Cehoslovacia, iar în 1969 Cornel Chiriac a plecat definitiv din țară.

A ajuns la Radio Europa Liberă, unde și-a reluat Metronom, de data asta fără cenzură deasupra capului. Emisiunea lui era ascultată clandestin în toată România, dar și în Ungaria, Cehoslovacia sau Bulgaria, iar mii de oameni își amintesc și acum de vocea lui ca de una dintre puținele legături cu o lume care părea inaccesibilă. A murit în 1975, la München, înjunghiat lângă mașina lui, la doar 32 de ani, iar circumstanțele morții lui au rămas neclare până astăzi.

Dacă vrei un punct de plecare, caută arhivele Europei Libere cu emisiunile lui din anii '70, multe s-au păstrat și circulă online. E o voce care nu sună deloc ca ceva desprins dintr-un muzeu al comunismului, ci mai degrabă ca un om care a înțeles muzica mult înaintea vremurilor lui.

Festivalul Strada Armenească, cu muzică, artă și gastronomie în aer liber.

31 iulie – 2 august · Grădina Botanică, Sector 1 

Concert Rita Ora la Arenele Romane, în cadrul turneului ei european

30 iulie · Arenele Romane · 19:00

Stray Lights Festival, muzică electronică pe mai multe scene

31 iulie – 2 august · Club Control

Vrei să fii partenerul newsletter-ului? Lasă-ne un reply acestui mail și revenim imediat!

Dacă Bună Dimineața București ți se pare interesant, de ce nu îl recomanzi prietenilor?

Mulțumesc că ai citit până aici! 👋 Pe curând!