Blocul Gioconda a fost întâi curte domnească, apoi teren de senat neterminat, ulterior cinematograf șubred, și în final mândria betonului socialist.

Femeia care a intrat prima în branșa arhitecților, într-un secol XX în care ei erau exclusiv bărbați.

După furtuni și inundații continue, primăria se gândește la 3 bazine pentru colectarea apelor pluviale.

Piața Națiunilor Unite, cea pe care o traversăm azi în grabă spre Splai, are sub ea trei secole de istorie. Acolo, pe malul Dâmboviței, în vechea mahala a Sfinților Apostoli, s-a aflat cândva un palat domnesc, apoi la începutul secolului XX s-a vrut ridicat sediul Senatului chiar pe același teren. Proiectul n-a apucat să prindă viață, iar locul a rămas cu numele de Grădina Gioconda, după cinematograful care funcționa acolo într-o clădire atât de șubredă încât amenința să cadă peste spectatori.

În septembrie 1959 vechiul cinematograf a fost demolat, iar pe temeliile fostului proiect de Senat s-a ridicat un bloc turn care avea să devină cea mai înaltă clădire din București. L-a detronat abia hotelul Intercontinental, în 1970. Ce ni se pare fascinant e că poți trece prin piața asta ani la rând fără să bănuiești că sub picioarele tale s-au plimbat domnitori, domnițe, miniștri și artiști, într-un loc pe care regimul comunist l-a acoperit cu propria lui ambiție de a construi echivalentul unui zgârie-nori ai anilor 60’.

Clădirile din Piața Națiunilor Unite depind la fel de mult de unghiul din care le privești pe cât depind de imaginea lor proprie. Dinspre Calea Victoriei, blocul Gioconda apare la început ca un capăt de stradă banal, aproape invizibil, dar cu fiecare pas spre Dâmbovița crește tot mai mult, de parcă orașul ar vrea să-ți arate cine a câștigat, până la urmă, disputa dintre vechi și nou. Puțini știu însă prin câte s-a transformat locul ăsta înainte să ajungă bloc turn. A fost, cum se zice la noi, de toate, până când cineva a decis că exact aici ar trebui construit sediul Senatului României. 

Lucrările au fost date Întreprinderii de construcții montaj nr. 2, iar ritmul cu care s-au desfășurat spune multe despre modul în care regimul trata memoria orașului: mai întâi a demolat, apoi a construit repede peste, fără să lase loc de negociere. Astăzi trecem prin piață fără să bănuim că sub asfalt și sub temelia blocului se află straturi întregi de București dispărut, unul peste altul, ca într-un sandvici de istorie. Iar dacă nu ne oprim din când în când să-l disecăm, riscăm să credem că orașul a arătat mereu așa cum îl vedem acum, că blocurile astea au apărut din senin, fără să șteargă nimic sub ele. Pierdem, practic, șansa de a înțelege că fiecare stradă pe care mergem azi ascunde o decizie luată de cineva, cândva, despre ce merită păstrat și ce poate fi ras de pe fața pământului.

Pe 6 iulie 1919, o tânără de douăzeci și cinci de ani absolvea Școala Superioară de Arhitectură din București cu calificativul maxim, devenind prima femeie arhitect din țară și a patra din întreaga lume în această profesie. Virginia Andreescu rămăsese orfană de mamă la nouă ani și crescuse singură trei frați mai mici, într-o vreme în care arhitectura era o meserie rezervată aproape exclusiv bărbaților.

A proiectat peste o sută treizeci de lucrări în patru decenii de activitate, de la blocuri pe Calea Victoriei, printre primele construite din beton armat, până la licee ca Gheorghe Șincai și Cantemir Vodă sau biserica Sfânta Treime din Ghencea. Cea mai cunoscută rămâne însă Casa cu pălărie de pe Intrarea Spătarului, ridicată pentru inginerul Spiru Haret, nepotul marelui ministru, cu care avea să se căsătorească în 1928. A murit în 1962 și e înmormântată la Bellu, iar clădirile ei mai stau încă în picioare prin oraș, deși rareori le asociem cu numele ei.

Ce ni se pare relevant e că Virginia n-a ales arhitectura ca pe o formă de rebeliune, ci pentru că avea nevoie să câștige un ban și să-și crească frații rămași fără mamă, iar talentul ei artistic, moștenit clar de la unchiul pictor, a găsit acolo o formă de exprimare mai stabilă decât pictura. A studiat în paralel la Belle-Arte, iar acuarelele ei, expuse în 1920, au avut un succes suficient de mare încât banii obținuți din vânzarea lor i-au finanțat călătoria de studii în Italia. Douăzeci și opt dintre lucrările acelei expoziții au fost cumpărate de Comisiunea Monumentelor Istorice, ceea ce spune ceva despre nivelul la care lucra o tânără abia ieșită din facultate.

A reprezentat România la congresele internaționale de arhitectură de la Roma, Paris, Moscova și Bruxelles, într-o perioadă în care puține femei ajungeau să vorbească în numele unei țări întregi într-un domeniu tehnic. În 1981, la aproape două decenii de la moartea ei, un congres internațional de istorie a științei desfășurat chiar la București a recunoscut-o oficial drept prima femeie din lume care a ajuns la gradul de arhitect inspector general, o distincție care i-a venit postum, dar care confirmă ceva ce contemporanii ei păreau să știe deja: că Virginia nu construia doar case, ci un precedent.

EUROPAfest continuă cu concerte de jazz, blues și muzică clasică într-un cadru mai intim decât festivalul clasic de vară.
6-12 iulie · Sala Luceafărul · 20:00

Alternosfera sărbătorește 20 de ani de la „Orașul 511”.
11 iulie · Arenele Romane · 20:00

Art Safari New Museum rămâne deschis cu expoziții dedicate lui Nicolae Vermont, lui Eminescu și artistului Felix Aftene.
6 - 19 iulie · Piața Amzei

Vrei să fii partenerul newsletter-ului? Lasă-ne un reply acestui mail și revenim imediat!

Dacă Bună Dimineața București ți se pare interesant, de ce nu îl recomanzi prietenilor?

Mulțumesc că ai citit până aici! 👋 Pe curând!