Un nume italian pentru o poveste pur bucureșteană. Blocul Florentin a rămas un mister timp de 90 de ani.

Vocea jazz-ului românesc, Aura Urziceanu.

Pasajul Macca-Villacrosse se dărâmă și nimeni nu face nimic.

/pop

Ne-au condus picioarele, ca în fiecare weekend, către Cismigiu. Scurtătura preferată e pe strada George Vraca, foarte aproape de Palatul Regal. De ce preferată? Pentru că ascunde un colț de fațadă atât de expresiv... și straniu, încât locatarii înșiși au ajuns să creadă, de-a lungul timpului, că a fost proiectat de arhitecți spanioli sau evrei, undeva prin anii treizeci. Nimeni nu părea să știe adevărul, iar internetul e plin de poze cu balconul lui rotund și arcadele în ogivă, fără ca vreo legendă să se potrivească pe deplin cu realitatea.  

Explicația pentru care povestea a rămas atât de multă vreme un gol de memorie ține chiar de felul în care se scriau adresele în interbelic. Strada purta pe atunci numele de Sfântul Ionică, după o biserică demolată odată cu extinderea Palatului Regal, iar schimbarea denumirii a rupt firul care ar fi putut duce cercetătorii spre dosarul original.

Abia recent, arhitectul Mădălin Ghigeanu a reușit să reconstituie traseul complet, pornind de la o hartă veche și de la un singur detaliu păstrat din întâmplare: numărul 7 al imobilului. 

Blocul a fost ridicat între 1938 și 1940, cu prăvălii la parter și apartamente gândite pentru bucureștenii cu stare financiară medie, mai degrabă decât pentru elita orașului. Arhitectul ales pentru proiect a fost Alexandru Iliescu, un nume aproape absent din dicționarele de specialitate, deși semnase și alte clădiri importante în stil mediteranean. 

Din planurile inițiale reiese că fațada era gândită mult mai dreaptă și mai severă, în stilul la modă atunci, art deco. Colțul ar fi ieșit tăios, poate chiar rece, într-o intersecție deja strâmtă. În schimb, arhitectul a ales un balcon rotund, cu un decor mai jucăuș, iar asta a „înmuiat"  toată clădirea. Rezultatul a plăcut atât de mult încât un funcționar de la primărie l-a numit, într-un document oficial, un stil florentin. Numele a rămas legat de bloc până azi, deși aproape nimeni nu mai știe de unde vine. 

De fiecare dată când trecem pe acolo ne amintim cum o singură decizie de proiectare poate schimba temperamentul unei străzi întregi. Dacă Alexandru Iliescu ar fi păstrat varianta art deco, colțul dintre Sfântul Ionică și Zorilor ar fi arătat probabil impunător și distant, genul de arhitectură care impresionează de la depărtare dar ține trecătorul departe. În schimb, balconul rotund a transformat exact punctul cel mai tăios al parcelei într-un loc de respirat.

Aura Urziceanu este, fără discuție, cea mai importantă voce de jazz pe care a dat-o România, deși mulți dintre noi o știm mai degrabă din auzite decât din ascultare. 

Născută la București în 1946, a început să studieze vioara la cinci ani, cu tatăl ei, iar câțiva ani mai târziu profesoara Florica Orașcu i-a descoperit vocea. Cariera i-a luat avânt după locul doi obținut la Mamaia în 1969, iar în 1971 a câștigat Cupa Europei la Festivalul de la Knokke-Heist, alături de Aurelian Andreescu și Mihaela Mihai. De acolo lucrurile s-au mișcat rapid, pentru că muzica ei a ajuns la urechile lui Duke Ellington, care a promovat-o internațional și cu care a debutat, în 1972, pe scena de la Carnegie Hall. 

A cântat de-a lungul carierei alături de nume ca Ella Fitzgerald, Quincy Jones, Sarah Vaughan, Dizzy Gillespie sau Bill Evans, iar criticul Mihai Berindei o descria drept o cântăreață autentică de jazz de clasă internațională. S-a stabilit în Canada, unde a devenit Aura Rully după căsătoria cu percuționistul Ron Rully, iar din 1977 cei doi au inițiat seria de concerte Sound of Toronto Jazz, un reper important pentru scena jazz canadiană din acei ani.

Dacă vrei un punct de plecare, câteva piese merită toată atenția: Dor de viață, Crez, Septembrie, cântată alături de Aurelian Andreescu, și Soarele e-ndrăgostit de Mamaia, piesa care a lansat-o la Televiziunea Română încă din anii șaizeci. Vocea ei are ceva ce nu se lasă ușor pus în cuvinte, o combinație de forță și rafinament care explică de ce Nichita Stănescu îi spunea Doamna Oscar, iar Grigore Vieru vorbea despre exigența ei față de versuri ca despre un semn clar de inteligență.

InLight Theater Festival, ediția a zecea, cu peste 20 de spectacole și opt ateliere dedicate educației prin teatru.
13-26 iulie  · locații multiple 

Desculț în parc, cu Mihai Bendeac, Anca Dinicu și George Mihăiță.
13 iulie  · TNB, Sala Mare  · 20:00

Bucharest Town Charity Run 2026, festival caritabil cu artiști pe scenă și activități pentru toată familia. 
17-19 iulie  · Arena Națională 

Vrei să fii partenerul newsletter-ului? Lasă-ne un reply acestui mail și revenim imediat!

Dacă Bună Dimineața București ți se pare interesant, de ce nu îl recomanzi prietenilor?

Mulțumesc că ai citit până aici! 👋 Pe curând!